In ce situatii autoritatea parinteasca este exercitata dupa divort doar de catre un parinte
Exceptii de la regula privind exercitarea autoritatii parintesti dupa divort
Exercitarea autoritatii parintesti dupa divort, in alt mod decat de catre ambii parinti, a constituit in unele cazuri o problema la care instanta a trebuit sa se pronunte.
In practica instantelor au existat si solutii in care s-a dispus,
ca exceptie de la regula, ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata doar de catre unul din parinti sau chiar de catre alte persoane decat parintii.
Ce este autoritatea parinteasca
Autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi. Părinţii căsătoriţi exercită împreună şi în mod egal autoritatea părintească. În cazul divorţului părinţilor autoritatea părintească se exercită potrivit dispoziţiilor din cod referitoare la efectele divorţului în raporturile dintre părinţi şi copii. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul în care căsătoria părinţilor copilului minor a fost anulată ori a încetat ca urmare a încheierii, cu bună credinţă, a unei noi căsătorii de către soţul unei persoane declarată moartă dar care ulterior s-a dovedit a fi în viaţă.
Cum se exercita autoritatea parinteasca si cum se exercita
În afara de dispoziţiile Noului Cod civil privind efectele divorţului în raporturile dintre copii şi părinţi, trebuie avute în vedere şi drepturile copilului prevăzute de Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi – regula este aceea că, după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi – excepţia: când există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi.
Celălalt părinte păstrează insa dreptul de a veghea asupra modului în care copilul este crescut şi educat, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia. – în mod cu totul şi cu totul excepţional, instanţa de tutelă poate hotărî plasamentul copilului la o rudă sau la o altă familie ori persoană sau într-o instituţie de ocrotire. Acestea exercită drepturile şi îndatoririle care revin părinţilor cu privire la persoana copilului. În acest caz, instanţa stabileşte dacă drepturile cu privire la bunurile copilului se exercită de către părinţi în comun sau de către unul dintre ei.
Un astfel de caz, a fost solutionat de catre Curtea de Apel Brașov prin Decizia civilă nr. 276/2014.
In aceasta hotarare se arata ca instanta de tutela hotaraste odata cu pronuntarea divortului, asupra raporturilor dintre parintii divortati si copiii lor minori, tinand seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de ancheta psihosociala, precum si, daca este azul de invoiala parintilor, pe care ii asculta.
Dupa cum am aratat, regula este ca autoritatea părintească să revină în comun ambilor părinteşti. Codul civil prevede insa in art. 398 o exceptie si anume, odată cu divorţul, instanţa poate hotărî ca autoritatea părintească să fie exercitată doar de către unul dintre părinţi in situatia când „ există motive intemeiate” avand in vedere interesului superior a copilului.
„Motivele temeinice” la care face referire art. 398 Cod civil nu sunt cele prevăzute de art. 508 din acelaşi cod, iar fundamentarea soluţiei instanţei de apel pe neîndeplinirea situaţiilor excepţionale prevăzute de acest text de lege are la bază o greşită interpretare a prevederilor legale aplicabile.
Dispoziţiile de excepţie impuse în art. 507 Cod civil acoperă o altă sferă de exercitare a autorităţii părinteşti decât cea decurgând din raporturile dintre părinţii divorţaţi şi copii lor minori care beneficiază de prevederile derogatorii ale art. 396 -398 Cod civil.
În acest din urmă caz, exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte se poate dispune ori de câte ori există motive întemeiate cerute de interesul superior al minorului.
Prin urmare, în mod greşit instanţa de apel s-a raportat la prevederile art. 507 Cod civil în condiţiile în care prevederile art.504 Cod civil fac trimitere expresă la cele ale art. 396 şi următoarele din cod în situaţia părinţilor divorţaţi, când autoritatea părintească „se exercită potrivit dispoziţiilor referitoare la efectele divorţului la raporturile dintre părinţi şi copii”.
Ori „motivele întemeiate” la care se referă art. 398 alin.1 Cod civil nu sunt enumerate nici măcar exemplificativ, tocmai datorită multitudinii de situaţi concrete care pot contura interesul copilului ca fiind acela ca autoritatea părintească să fie exercitată de un singur părinte.
În speță, distanţa foarte mare dintre cei doi părinţi şi lipsa oricărei cooperări din partea intimatului în luarea deciziilor importante din viaţa minorilor constituie împrejurări obiective de natură a îndreptăţii instanţa de judecată să dispună ca exercitarea autorităţii părinteşti să fie exercitată doar de către părintele la domiciliul căruia s-a dispus ca minorii să aibă locuinţa după divorţ.
Posibilitatea instanţei de judecată de a lua măsuri cu privire la modalitatea de exercitare a autorităţii părinteşti nu trebuie privită ca având un caracter sancţionator în privinţa părintelui care nu urmează să exercite autoritatea părintească, dat fiind că, potrivit celui de al doilea alineat al art. 398 Cod civil, acesta din urmă păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului. De aceea, contrar raţionamentului instanţei de apel, aplicarea măsurii prevăzute de art. 398 al. 1 Cod civil nu goleşte de conţinut statutul de părinte al tatălui şi nu se poate face similitudine cu situaţia celui decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti.
0724260393
Articol redactat de Avocat Tudor Ion
