Refuzul asiguratorului la plata despagubirilor, cazuri, cum procedati
Refuzul asiguratorului la plata despagubirilor cuvenite in urma unui accident rutier este neplacut pentru persoana prejudiciata.
Mai ales daca incidentul s-a produs din vina altui participant la trafic.
Legiuitorul roman a prevazut obligativitatea încheierii unei asigurări auto obligatorii de catre proprietarul unui autovehicul, tocmai pentru ca in astfel de situatii sa fie protejat financiar.
Practica a demonstrat insa ca in unele dosare de dauna deschise in urma unor accidente rutiere asiguratorul refuza să achite despagubirile.
Sau, daca le acorda, reprezinta doar o parte din contravaloarea reparațiilor auto efectuate de unitatea respectiva.
Asadar, conducatorul auto ar trebui sa cunoasca situatiile in care asiguratorul refuza sa acorde despagubiri.
De exemplu, in cauzele de forţa majoră ori pentru accidente provocate cu maşinile ce au fost sustrase.
Legea despagubirilor, cum se cer acestea de la asigurator
Ca sa obtineti despăgubirile cuvenite ca urmare a unui eveniment rutier trebuie ca mai intai sa formulati pretentiile.
Inaintati o cerere de despagubire către asiguratorul care a încheiat polița de asigurare de răspundere civilă obligatorie sau, dupa caz, către Biroul Asiguratorilor din România.
Art. 20 din Legea 132/2017 defineste cererea de despăgubire ca fiind documentul prin care partea prejudiciata sau asiguratul formuleaza catre asiguratorul RCA sau catre BAAR pretentiile de despagubire.
Situatiile pot fi urmatoarele:
- Persoana prejudiciată are dreptul să înainteze cererea de despăgubire către asigurătorul RCA sau către propriul asigurător RCA în cazul decontării directe, în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea RCA sau către BAAR, în cazul producerii unui risc acoperit de acesta.
- Persoana prejudiciată are dreptul, direct sau prin mandatari, să înainteze cererea de despăgubire către asigurătorul RCA sau către propriul asigurător RCA în cazul decontării directe, în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea RCA, sau către BAAR, în cazul producerii unui risc acoperit de acesta.
Ce obligatii are asiguratorul in vederea acordarii despagubirilor
Art.21 din Legea 132/2017 dispune in privinta obligatiilor asiguratorului dupa primirea cererii de despagubire.
Astfel, in termen de 30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire de către asigurat ori de către partea prejudiciată, asigurătorul RCA este obligat:
- fie să răspundă cererii părţii solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedeşte răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat;
- fie să notifice părţii prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire.
Ce se intampla daca asiguratorul refuza plata despagubirilor si nu a notificat respingerea pretentiilor
Dacă în termen de 30 de zile de la depunerea cererii de despăgubire de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părţii prejudiciate respingerea pretenţiilor de
despăgubire, precum şi motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii.
Deschiderea procedurii privind efectuarea investigaţiilor se face de către asigurător dacă există indicii temeinice asupra producerii evenimentului.
Baza o constituie un raport de expertiză realizat de un expert autorizat.
Necomunicarea notificării privind intenţia de a desfăşura investigaţii în termenul de 5 zile decade asigurătorul RCA din acest drept, fiind obligat la plata despăgubirii.
Rezultatul motivat al investigaţiilor se comunică părţii prejudiciate în termen de 3 zile lucrătoare de la finalizare, dar fără a depăşi termenul prevăzut la alin. (1).
Despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire .
Sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre
judecătorească definitivă sau acordul entităţii de soluţionare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.
Documentele care stau la baza cererii de despăgubire sunt stabilite prin reglementări ale A.S.F.
Ce sanctiuni prevede legea in cazul refuzului asigurătorului la plata despagubiri
In practica sunt situatii cand asiguratorul nu isi indeplineste obligatiile sau le îndeplineşte defectuos, ori diminuează nejustificat despăgubirea sau întârzie achitarea.
In astfel de cazuri acesta va fi obligat la plata unor penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferenţa de sumă neachitată.
Plata penalităţilor se face odată cu plata despăgubirii.
În cazurile privind vătămările corporale şi daunele morale care fac obiectul unui litigiu, penalităţileşi plata acestora sunt stabilite de către instanţa judecătorească.
Daca asiguratorul refuza plata despagubirilor va adresati instantei de judecata
Pentru stabilirea si acordarea despagubirilor mai intai ar trebui sa ajungeti la o înţelegere cu privire la stabilirea şi acordarea despăgubirilor pe cale amiabilă.
In domeniul asigurarilor, companiile folosesc medici experti atat pentru fixarea riscului de asigurare, cat si pentru aprecierea daunelor si incapacitatiilor antrenate de o calamitate corporala.
Daca nu este posibil urmeaza sa formulati o cerere de chemare in judecata pe asiguratul producator al pagubei.
Legea ofera posibilitatea sa chemati in judecata societatea de asigurare în temeiul poliţei de asigurare a asiguratului ce a produs accidentul.
La formularea motivelor cererii de chemare in judecata veti in vedere normele ce guvernează asigurarea obligatorie R.C.A.
Refuzul asiguratorului la plata despagubiri, cazuri din practica instantelor
- Declaraţii contradictorii ale conducătorului auto referitoare la circumstanţele în care a avut loc evenimentul rutier
Reclamantul a invocat ca datorita refuzului asigurătorului de plată a despăgubirii în termenul prevăzut în contract a a fost obligat ca, pentru funcţionarea societăţii, să închirieze un autoturism similar celui avariat,
Paguba astfel produsă asiguratului este o pagubă directă, răspunderea asigurătorului fiind antrenată.
In mod culpabil nu şi-a respectat obligaţiile contractuale şi nu a achitat despăgubirile cuvenite pe o perioadă mai mare de timp.
Prima instanţă a constatat că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 6 pct. 6.15 lit. a) din contractul de asigurare potrivit cărora asigurătorul nu acordă despăgubiri dacă cererea este frauduloasă ori are la bază acte şi declaraţii falsificate.
A constatat că pârâta trebuia să respecte dispoziţiile art. 9.2 din contract şi să presteze serviciile care îi incumbă în cadrul unei perioade de maxim 15 zile lucrătoare de la primirea cererii de despăgubiri.
Invocarea Convenţiei privind contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (CMR)
Potrivit dispoziţiilor art. 17 pct. 1 din Convenţia privind contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (CMR), transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parţială sau pentru avariere.
Acestea sa fie produse între momentul primirii mărfii şi cel al eliberării acesteia, cât şi pentru întârzierea în eliberare.
În cazul în care marfa transportată cu mijlocul de transport asigurat a fost sustrasă datorită unei neglijenţe a conducătorului auto, care a lăsat camionul nesupravegheat, transportatorul va răspunde.
Respectiv, faţă de proprietarul mărfii, conform art. 17 din CMR, iar asigurătorul este obligat, în temeiul contractului de asigurare pentru răspunderea cărăuşului, să plătească acestuia despăgubirea.
Acesta neputând invoca exonerarea de răspundere a transportatorului pentru lipsa culpei în sustragerea mărfii.
Evenimentul produs nu este risc asigurat
Instanta a retinut, camionul precum şi marfa transportată au fost furate, mijlocul de transport fiind găsit de către autorităţile italiene fără marfă.
Ca urmare a producerii evenimentului, proprietarul mărfii neajunsă la destinaţie a facturat contravaloarea mărfii în sumă de 34.827,38 euro (142.736,55 lei).
Intre societatea reclamantă şi proprietarul mărfii s-a încheiat procesul-verbal de compensare a datoriei.
Reclamanta a solicitat pârâtei acoperirea prejudiciului cauzat, în baza poliţei de asigurare, obligaţie refuzată de asigurător.
Acesta a invocat clauza prevăzută în art. 17 pct. 1 din Convenţia de asigurare CMR, motivând faptul că evenimentul produs nu este risc asigurat.
Tribunalul a admis în parte acţiunea reclamantei, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 34.827,38 euro, echivalentul în lei a sumei de 142.736,55 lei despăgubiri, actualizată în funcţie de rata inflaţiei, până la achitarea debitului.
A respins capătul de cerere privind plata sumei de 1.700 euro.
Ce a retinut instanta
Instanţa de fond a statuat că vinovăţia în nerespectarea contractului aparţine pârâtei, în condiţiile art. 17 alin. (1) din Convenţie, potrivit căruia transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parţială produsă între momentul primirii mărfii şi cel al eliberării acesteia.
Precum şi faptul că nu s-a făcut dovada vreunei cauze exoneratoare de răspundere, potrivit art. 17 alin. (2) din Convenţia privind contractul pentru transportul internaţional de mărfuri pe şosele (CMR).
Respectiv a vreunei culpe a persoanei care are dreptul să dispună de marfă, a unui ordin al acesteia, a unui viciu propriu al mărfii sau a unor circumstanţe pe care transportatorul nu putea să le evite.
Nici ale căror consecinţe nu le putea preveni.
A precizat că, în materia răspunderii în temeiul contractului de asigurare, numai forţa majoră, nu şi cazul fortuit, are efecte exoneratoare, deşi aceste împrejurări exclud vinovăţia conducătorului auto.
Dinamica accidentului ce a dus la producerea pagubei nu este confirmată de complementaritatea avariilor
Instanta a constat că prin acţiunea în despăgubiri reclamanta a chemat în judecată pe pârâta societatea comercială solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
- obligarea pârâtei la plata sumei de 5278,50 lei, reprezentând valoarea pagubei cauzate societăţii reclamante.
- respectiv valoarea reparaţiei efectuate la autovehicul
Sse arată că proprietatea reclamantei, a fost acroşat / în timp ce circula regulamentar / de autovehiculul marca „Dacia 1307 D’’ condus de angajat al societăţii comerciale, această maşină fiind asigurată de către pârâtă.
Cererea de despăgubire pe care a adresat-o pârâtei i-a fost respinsă, nejustificat din punctul de vedere al societăţii reclamante păgubite. Deoarece culpa producerii accidentului aparţine exclusiv angajatului societăţii asigurate.
Reclamanta mai arată că a iniţiat procedura concilierii directe dar reprezentanţii societăţii pârâte nu s-au prezentat la data stabilită.
Prin întâmpinare, parata a cerut respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În justificarea acestei poziţii procesuale se arată, în esenţă, că dinamica accidentului ce a dus la producerea pagubei nu este confirmată de complementaritatea avariilor.
Riscul asigurat a fost produs cu intenţie de către asigurat sau beneficiar
Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, în cazurile stabilite prin contractul de asigurare, în asigurările de bunuri şi de răspundere civilă, asiguratorul nu datorează indemnizaţie in urmatoarele cazuri:
dacă riscul asigurat a fost produs cu intenţie de către asigurat sau beneficiar;
ori de către un membru din conducerea persoanei juridice asigurate, care lucrează în această calitate.
Aceste prevederi legale – care au ca premisă existenţa unui risc asigurat – nu sunt aplicabile în cazul producerii unui risc pe care părţile, prin voinţa lor, l-au exclus de la asigurare
In această situaţie nemaifiind necesară dovedirea intenţiei asiguratului în producerea riscului, pentru a se justifica refuzul asiguratorului de plată a indemnizaţiei de asigurare, întrucât simpla incidenţă a cazului exclus atrage neacordarea despăgubirii.
Curtea de apel a apreciat că este incidentă clauza de excludere cuprinsă la pct. 4.4.1.din contractul de asigurare, potrivit cu care nu se acordă despăgubiri pentru prejudicii produse sau favorizate de folosirea focului deschis.
Inclusiv a unei surse de lumină cu flacără deschisă (chiar apărată de sticlă sau sită) în încăperi în care sunt depozitate sau manipulate produse uşor combustibile (furaje, in, cânepă, bumbac, etc.) ori produse inflamabile sau uşor inflamabile (ţiţei, benzină, alte derivate petroliere).
Cabinetul de avocat Tudor Ion acorda consultanta juridica, asistenta si reprerzentare in litigii privind asigurarile.
Pentru detalii suplimentare ne puteti contacta prin formularul de contact, e mail office@avocat-tudor.ro, sau click aici.
