Stiri
27.4 C
Buzău

Filmarea faptei cu aparatul videoradar a fost combatuta cu alte probe si astfel anulat procesul verbal de contraventie

Data:

      Filmarea faptei cu aparatul videoradar a fost combatuta cu alte probe si astfel anulat procesul verbal de contraventie

 

Petentul a solicitat anularea procesului-verbal incheiat de către un agent constatator al politiei rutiere. În motivarea plângerii, petentul a arătat că  a condus autoturismul proprietatea sa, iar la plecarea de pe loc a semnalizat stânga, intenţionând să intre pe sensul de mers, după ce, în prealabil, s-a asigurat în oglinda retrovizoare stânga, pentru a nu periclita circulaţia rutieră. După aproximativ 300 m distanţă din locul de unde a plecat, a fost oprit de agentul de politie care i-a adus la cunoştinţă că îi va lua permisul de conducere pe motiv că nu a acordat prioritate unui alt autovehicul.

În dovedire, a depus la dosar copia procesului-verbal de contravenţie.

 

Politia rutiera a arătat  ca petentul a condus autoturismul si la punerea în mişcare de pe loc, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului care circula regulamentar. În dovedire, a depus la dosar înregistrarea pe suport CD, raportul agentului constatator.

 

Analizand actele dosarului instanţa a reţinut următoarele:

Prin procesul-verbal de contraventie, petentul a fost sancţionat contravenţional cu amendă   pentru fapta prevăzută şi sancţionată de art. 100alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002. Astfel, s-a reţinut în sarcina sa că  a condus autoturismul  si, la punerea în mişcare de pe loc, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului  care circula regulamentar, abaterea fiind filmată cu aparatul videoradar Autovision, montat pe bordul autospecialei poliţiei.

 

Instanţa a reţinut că, potrivit art. 100 alin. (3) lit. c) dinO.U.G. nr. 195/2002, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor care au acest drept.

 

Totodată, s-a constatat că sancţiunea este întemeiată pe dispoziţiile art. 100 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002, care instituie obligarea conducătorilor auto de a acorda prioritate de trecere vehiculelor care au acest drept. Sub aspectul temeiniciei întocmirii procesului-verbal, instanţa a constatat că cele reţinute în procesul-verbal nu corespund realităţii, petentul făcând dovada cu înregistrarea video depusă de intimat şi depoziţiile martorilor direcţi , că nu se face vinovat de contravenţia reţinută în sarcina sa.

Din vizionarea CD-ului depus de intimat, instanţa a observat că autoturismul condus de petent s-a pus în mişcare după ce s-a asigurat, având suficient timp pentru a se încadra pe banda de circulaţie, după plecarea de pe loc.

 

Înregistrarea video se coroborează cu depoziţia martorului  conducătorul autoturismului căruia agentul constatator a apreciat că petentul nu i-a acordat prioritate de trecere la momentul plecării de pe loc, acesta declarând că nu a fost stânjenit de autoturismul petentului, găsindu-se la o distanţă suficient de mare, care permitea petentului să intre în circulaţie fără pericol. Depoziţia martorului a fost confirmată şi de alt martor care apare şi în înregistrarea video, acesta afirmând că petentul nu a pus în pericol circulaţia, având suficient timp pentru a intra pe banda de mers, faţă de celălalt autoturism.

 

Având în vedere că starea de fapt reţinută în procesul-verbal este contrară celei relevate de înregistrarea video şi depoziţiile martorilor, instanţa a apreciat întemeiată plângerea petentului, a admis-o, a anulat procesul-verbal de contravenţie şi a exonerat petentul de la plata amenzii contravenţionale şi executarea sancţiunii complementare de suspendarea dreptului de a conduce.

Alte articole de acelasi autor:

Ce reguli noi pentru sustinerea examenului de obtinere a permisului de conducere auto intra in vigoare;

In ce conditii o persoana raspunde pentru o fapta ilicita sau este sanctionata pentru o raspundere contractuala;

In ce situatii casatoria se desface din culpa sotilor si ce trebuie dovedit;

Cum se stabilesc despagubirele in cazurile de accidente produse de vehicule si modalitatea in care trebuie sa procedati in relatiile cu societatea de asigurare;

– In ce consta infractiunea de frauda informatica;

– Ce se poate invoca pentru anularea deciziei de sanctionare disciplinara cu referire la procedura cercetării disciplinare;

Cum interpreteaza notiunea de accident de circulatie din definirea infractiunii de parasirea locului accidentului Curtea Constitutionala;

-Din ce motive DNA s-a sesizat din oficiu cu privire la infractiunea de favorizarea faptuitorului in cazul persoanelor condamnate care apar ca autori de lucrări științifice.

Cabinet avocat Tudor Ion

Responsabilitate, profesionalism, loialitate fata de client.

www.avocat-tudor.ro

0724260393

 

 

 

Articol redactat de Avocat Tudor Ion

Distribuie postarea:

Popular

Categorii

Mai mult articole ca asta
Legate de

Ghidul Complet pentru Alegerea Pensulelor de Machiaj – Recomandări de la Iana Willkofer

Pensulele de machiaj sunt esențiale pentru a obține un...

Totul Despre Pensulele de Machiaj: Ghid Complet cu Iana Willkofer

Machiajul este o artă, iar pentru a obține cele...

Tot ce trebuie să știi despre pensulele de machiaj: Ghidul complet de la Iana Willkofer

În lumea machiajului, pensulele sunt instrumente esențiale pentru obținerea...