Depăşirea exagerată a termenului rezonabil de soluţionare a cererilor de acordare a despăgubirilor ori de emitere a titlurilor de despagubire

Depăşirea exagerată a termenului rezonabil de soluţionare a cererilor de acordare a despăgubirilor ori de emitere a titlurilor de despagubire

Imagini pentru imagini imobile

Prin acţiunea introdusă şi precizată la instanţă, pârâtelor Autoritatea naţională pentru restituirea proprietăţilor(ANRP) şi Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor de a emite decizia pentru restituirea prin echivalent a pretenţiilor reclamantului reprezentând contravaloarea cotei sale de 1/2 din imobilul casă şi teren situate în municipiul Braşov, conform dispoziţiilor nr. 146/2002 şi nr. 146/2003 emise de S.C. RIAL Braşov.

Reclamantul susţine, în motivarea acţiunii, că a formulat la autorităţile locale din municipiul Braşov cerere pentru restituirea cotei de jumătate din imobilul de la adresa menţionată mai sus, pe baza Legii nr. 10/2001, fiind emise dispoziţiile nr. 146/2002 şi ulterior nr. 146/2003 prin care s-a modificat cuantumul despăgubirilor pentru imobil.

Ulterior, reclamantul s-a adresat pârâtei ANRP pentru acordarea despăgubirilor, ultimul demers fiind făcut de reclamant la data de 22.02.2008 către aceeaşi pârâtă. ANRP a răspuns reclamantului prin două adrese, una din 2007şi cealaltă din 2008. Reclamantul a solicitat şi obligarea pârâtelor la plata daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere. A depus înscrisuri în probaţiune, care reflectă demersurile de restituire a imobilului, respectiv de acordare a despăgubirilor, efectuate de către reclamant la autorităţile abilitate ale statului, demersuri judiciare,corespondenţe privind solicitările pe cale administrativă parcurse de reclamant. La dosar a depus întâmpinare pârâta ANRP solicitând respingerea acţiunii reclamantului, întrucât cele două autorităţi pârâte ar fiefectuat demersurile necesare prevăzute de lege pentru a se acorda despăgubiri, dosarul reclamantului fiind selectat în baza decizieinr. 2/2006, procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legeanr. 247/2005 nefiind finalizată. A comunicat faptul că dosarul dedespăgubire privind cererea de despăgubire formulată de reclamant pentru imobilul indicat de acesta este în lucru, în curs de analiză la Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor, conform prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Pârâta a solicitat, în concluzie, respingerea acţiunii reclamantului cu toate petitele sale. A depus copia dosarului de despăgubire deschis la Comisia centrală pe numele reclamantului.

Examinând actele şi lucrările dosarului, acţiunea precizată a reclamantului, întâmpinarea depusă la dosar de pârâtă, precum şi expertiza judiciară de evaluare efectuată în cauză de expertul judiciar evaluator imobiliar C.N., instanţa de judecată a constatat că acţiunea precizată a reclamantului este în parte întemeiată şi a fost admisă în parte, pentru considerentele de mai jos.Reclamantul a parcurs procedura administrativă pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, prevăzută de art. 16 din Legea nr. 247/2005, fiindu-i înregistrat la Secretariatul Comisiei centrale pentru stabilirea despăgubirilor dosarul de despăgubire, care este în curs de analizare la personalul Comisiei centrale. Printr-o adresa din 2010 pârâta Comisia centrală a solicitat date suplimentare privind identificarea imobilului şi actul de identitate al reclamantului. În dosarul de despăgubire nu a fost întocmit un raport de evaluare de către o societate evaluatoare care să fi fost desemnată de Comisia centrală conform prevederilor cuprinse în Titlul VII din Legeanr. 247/2005, însă pe parcursul judecăţii în fond, la termenul din21.03.2011, pârâta Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor a comunicat instanţei că în dosarul de despăgubire al reclamantului a fost desemnat evaluatorul H.Al.F.În cauza de faţă instanţa a admis proba cu efectuarea unei expertize judiciare de evaluare a imobilului cu privire la care reclamantula solicitat obligarea pârâtelor la emiterea titlului de despăgubire.

Instanţa de judecată apreciind că aplicarea legilor în sensul de înfăptuirea actului de justiţie şi de soluţionare a litigiilor deduse judecăţii reprezintă atributul constituţional al instanţelor de judecată potrivitart. 126 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, iar litigiile izvorâte din aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005 sunt date prin voinţa expresă a legiuitorului în competenţa curţilor de apel ca instanţe decontencios administrativ. Dispoziţiile procedurale sunt explicite, în sensul prevalenţei expertizelor efectuate de experţii judiciari, aşadar de experţi independenţi avizaţi de Ministerul Justiţiei în calitatede experţi judiciari conform prevederilor legale. Instanţa constatăcă jurisprudenţa CEDO împotriva României în materia legilor restituirii proprietăţilor – cum ar fi hotărâri precum cele pronunţate în cauzele Faimblat, Katz şi Viaşu contra României, unde Curtea a sugerat României să adopte măsuri legislative, administrative şi bugetare pentru ca procedura de compensare să fie consistentă,accesibilă, promptă şi previzibilă – este constantă.

În perioada2007-2009, CEDO, prin mai multe hotărâri precum cele menţionate mai sus, după o bogată jurisprudenţă de peste 10 ani în cauze privind România, a examinat legislaţia română actualizată privind restituirile proprietăţilor preluate abuziv de autorităţile comuniste şi a ajunsla concluzia că mecanismul de compensare este ineficient, instanţa europeană ilustrând carenţele majore din cadrul normativ, precum din cel administrativ în ce priveşte implementarea unitară şi adecvat reparatorie a legislaţiei naţionale din acest domeniu.

Depăşirea exagerată a termenului rezonabil de soluţionare a cererilor de acordare a despăgubirilor ori de emitere a titlurilor dedespăgubire se reflectă în traiectoria integrală a cererilor de acest gen formulate de către solicitanţii îndreptăţiţi la acordarea de despăgubiri,traiectorie ce trenează, în cazul reclamantului, cel puţin din anul 2002,de la data formulării primei cereri la SC RIAL SRL BRAŞOV pentru restituirea în natură ori în echivalent a imobilului.

Amânarea emiterii titlului de despăgubire nu este justificată în momentul în care cerinţele legii au fost îndeplinite, în măsura încare evaluarea nu a fost efectuată timp îndelungat prin pasivitatea nejustificată a instituţiilor pârâte în ce priveşte desemnarea evaluatorului şi apoi finalizarea demersurilor legale pentru emiterea deciziei de despăgubire şi, finalmente, acordarea efectivă a despăgubirilor în modalităţile prevăzute de asemenea de lege. Conform art. 18 din lege „după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, ANRP va emiteun titlu de conversie şi/sau un titlu de plată. Titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acţiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcţiei pentru Acordarea Despăgubirilor în numerar în vederea efectuării operaţiunilor deplată”.

În consecinţă, instanţa a obligat pârâtele Comisia central pentru stabilirea despăgubirilor şi ANRP să efectueze demersurile administrative necesare şi, potrivit competenţelor stabilite de TitlulVII din Legea nr. 247/2005, să emită, în conformitate cu prevederileTitlului VII din Legea nr. 247/2005 modificată, în termen de 30 dezile de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentinţe, decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru cota de 1/2 din imobilul menţionat, situat în municipiul Braşov.

Instanţa de judecată a respins restul pretenţiilor reclamantului.

Pentru toate considerentele arătate, în baza art. 18 din Legeanr. 554/2004 raportat la prevederile art. 16 şi art. 18 din Legeanr. 247/2005, instanţa a admis în parte acţiunea formulată şi precizatăde reclamant în sensul celor arătate mai sus. Având în vedere şi prevederile art. 274 C. proc. civ., aceasta a obligat pârâtele Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor şi Autoritatea naţională pentru restituirea proprietăţilor Bucureşti la plata către reclamant asumei de 1.150 lei, reprezentând cheltuieli de judecată la judecata în fond constând în costul expertizei judiciare.