Ce trebuie avut in vedere la contestarea contraventiilor de viteza constatate prin aparatul radar, spete
In articolul precedent am prezentat unele dispozitii legale ce pot fi invocate atunci cand se contesta savarsirea unei contraventii la regimul de viteza constata prin aparatul radar in situatia in care se solicita instantei de judecata sa ia in calcul marja de eroare a cinemometrului atunci
Desigur ca, pe langa aspectul privind dispozitiile legale in aceasta materie, prezinta relevanta si prezentarea unor cazuri care in practica au confirmat argumentele juridice.
-astfel, ca precedent european, Poliţia Basel – Landschaft (Elveţia) a atestat că la o viteză înregistrată cu aparatul radar de 167 km/h pe autostrada A 2/ Talspur/ Tenniken , agentul constatator a dedus marja de eroare de – 7 km/h , luând în calcul viteza de 160 km/h , din care a dedus limita maximă de 120 km/h , reţinând că valoarea cu care s-a depăşit limita de viteză este de 40 km/ h.
-cu prilejul analizei practicii neunitare organizată la nivelul Secţiei Comerciale şi de Contencios Administrativ la data de 22 ianuarie 2010, s-a hotărât unificarea practicii judiciare în materie, în sensul că agentului constatator îi revine obligaţia de a da eficienţă dispoziţiilor normei de metrologie referitoare la eroarea maximă tolerată, la momentul constatării contravenţiei şi încheierii procesului verbal, iar în caz de neconformare, instanţei judecătoreşti investite cu soluţionarea plângerii contravenţionale.
-“este esential în activitatea agentului, în raport de corecta descriere a faptei, atunci când foloseste mijloace tehnice de constatare a vitezei cu care circula un autovehicul, sa faca aplicarea marjei absolute de eroare prevazuta de pct 3.1.1. lit c din NML 021-05, dat fiind bunul motiv, pe de o parte ca persoana sanctionabila nu are posibilitati tehnice valide de rasturnare a dovezii ca în acel timp, în acel loc, viteza masinii era alta, pe de alta parte, fiind în sarcina agentului ca depozitar al puterii publice executive abilitat sa urmareasca punerea în executare a legii si sa restabileasca ordinea încalcata, sa constate si sa individualizeze sanctiunea în categoriile de sanctiune legala, instanta judecatoreasca având menirea de a verifica daca fapta si sanctiunea sunt legal stabilite ca mod de înfaptuire a justitiei, judecatoria neavând reglementata de lege lata o cale procedurala de schimbare a încadrarii juridice, de punere a ei în discutie si aplicarea unui alt tip de sanctiune”(portal.just.ro).
–Rezultă din jurisprudenţa C.E.D.O.,cauza Oztürk c. Germaniei, Hotărârea din 21 februarie 1984, cauza Ziliberberg c. Moldovei, Hotărârea din 1 februarie 2005, şi cauza Anghel c. României, că art. 6 din Convenţie este incident şi în materie contravenţională, în sensul că „acuzaţia în materie penală” la care face referire acest articol poate fi interpretată şi în sensul că ar include şi o„acuzaţie în materie contravenţională”. În atare situaţie, întrucât procedura de soluţionare a unei plângeri contravenţionale este calificată drept o procedură „penală”, contravenientul se bucură de protecţia conferită în cadrul unei astfel de proceduri, printre care şi de prezumţia de nevinovăţie. Această prezumţie de nevinovăţie impune următoarele condiţii: a) instanţele să nu pornească de la premisa că petentul contravenient a săvârşit fapta ce i se reţine în sarcină;b) sarcina probei revine organului constatator şi c) indoiala este în beneficiul contravenientului” (cauza Blumc. Austriei, Hotărârea din 3 februarie 2005).
-“În cazul în speţă însă, aplicând garanţiile conferite contravenientului de dispoziţiile art. 6 parag. 2 din Convenţie, critica formulată de recurent cu privire la neluarea în seamă a marjei de eroare pe care o înregistrează aparatul radar în operaţiunile de măsurare a vitezei,potrivit pct. 3.11 lit. b) şi 3.11 lit. c) din Normele de metrologie legală nr. 021-O5 şi interpretarea acesteia prin prisma principiilor „indoiala profită contravenientului” şi „proba cade în sarcina agentului constator”, trebuie reţinută.
Cu alte cuvinte, cât timp în cauză agentul constatator nu aduce alte probe din care să rezulte viteza exactă cu care a circulat contravenientul, mulţumindu-se să dovedească această situaţie de fapt doar cu măsurătorile aparatului radar, măsurători care cuprind erorile tolerate de normă, această eroare profită contravenientului,iar viteza pentru care trebuie judecat acesta este cea înregistrată de aparatul radar din care se deduce eroarea legală.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în adresa nr. 8805 din 10 noiembrie 2008, I.N.V.M. a confirmat funcţionarea aparatelor radar cu o marjă de eroare, operatorul cinemometrului nefăcând altceva decât să constate valoarea măsurată de cinemometru, fără a adăuga sau scădea eroarea înregistrată. Aşa fiind, pentru aceste motive, soluţia instanţei de fond a fost casată şi cauza trimisă aceleiaşi instanţe pentru rejudecare”.( Tribunalul Ialomita, s.civ. dec.nr.163/R din 9.02.2009, portal.just.ro.)
- Alte articole de acelasi autor:
–Conditiile in care este angajata raspunderea administratorului fata de Societatea Comerciala;
-Infractiunile contra patrimoniului;
0724260393
Articol redactat de Avocat Tudor Ion
